...
  • luni, 23.07.2018
Publicitate
Slider

Vezi cine spune că FC Argeș nu ar putea evolua în Liga I chiar dacă ar promova

Slider

Slider

pflege
Slider

Slider

Slider

Slider
Autor: Marius Ionel     Data: 04 ianuarie 2018

fcarges stopTrei cluburi participante în actualul campionat al Ligii secunde nu ar putea promova în prima ligă dacă ar ajunge la finalul ediţiei în această situaţie. În forma în care sunt organizate acum, CS Afumaţi, FC Argeş şi CS Baloteşti nu sunt apte să primească licenţa de participare în Liga I, astfel că ar fi nevoite să îşi modifice structura. Restul, celelalte 17, nu întâlnesc această problemă.

Auraş Braşoveanu, preşedintele executiv al clubului Dacia Unirea Brăila şi unul dintre cei doi reprezentanţi ai cluburilor din Liga 2 în CEx, a explicat, pentru Liga2.ro, despre ce este vorba în această propunere a FC Argeş de modificare a ROAF.

”FC Argeş a solicitat ca cluburile de drept public să poată face cesiune în situaţia promovării din Liga a 2-a în Liga 1. Să poată să facă cesiune către secţia de fotbal care va fi obligată să se rupă din clubul de drept public, pentru că altfel nu se poate licenţia, conform legii 69/2000. Deci, automat, nu poate promova, neobţinând licenţa. Şi, atunci, solicită ca secţia de fotbal să devină club de sine stătător, de drept privat, şi clubul de drept public să-i cesioneze dreptul de participare în Liga 1. E o discuţie care oricum este pe rol şi urmează să o punem în discuţie în şedinţa din ianuarie. Era o discuţie cu privire la cesiunea drepturilor pe rol. Această cesiune poate fi făcută, conform legii din România, şi de două cluburi, dar în anumite condiţii, astfel încât să nu fie aduse atingeri integrităţii competiţiei. De exemplu, clubul ăsta de drept public are nişte datorii la proprii jucători. Datoriile sunt în contabilitatea clubului. Când pleacă, pleacă cu 0, îşi preia datoriile pe care le are? Mai sunt ceva discuţii tehnice de stabilit”, a spus Braşoveanu.

M.I.

Etichete: , ,

Comentarii