...
  • joi, 20.09.2018
Publicitate
Slider

Ştefăneştiul a devenit groapa de gunoi a Argeşului: 22 de firme depozitează deşeuri în oraş

Slider

Slider

pflege
Slider

Slider

Slider

Slider
Autor: Alina Crângeanu, Denis Grigorescu     Data: 01 martie 2018

4 gunoiCa urmare a solicitării Primăriei Ștefănești, din data de 20 februarie a.c., Agenția pentru Protecția Mediului a transmis lista cu operatorii economici autorizați care desfășoară activități de colectare și reciclare deșeuri periculoase și nepericuloase pe teritoriul orașului. Am aflat astfel că sunt 22 de firme cu acest profil, fapt ce dovedește că Ștefăneștiul a devenit o adevărată groapă de gunoi a Argeșului. Ceea ce bănuiam încă de săptămâna trecută, de când Jurnalul a publicat imagini devastatoare cu tone de deșeuri depozitate în aer liber și îmbibate cu apă, pe strada Sticlelor. Culmea, spațiul cu pricina aparține fostei stațiuni de vinuri, actualul Institut Național de Cercetare și Dezvoltare pentru  Biotehnologii în Horticultură , aflat sub patronajul direct al Ministerului Cercetării. Interesant e faptul că mare parte din firmele cu profil de deșeuri sunt din alte județe-Buzău, Dâmbovița, Constanța și Piatra Neamț-  și au puncte de lucru la Ștefănești, dar sunt și unele cu sediul în Pitești sau chiar Ștefănești.

Două dintre firme aparţin fiului viceprimarului Mihalcea

4 01Iată mai jos și firmele ce depozitează deșeuri la Ștefănești, precum și adresele unde aceste firme au puncte de lucru:
– SC SPEED SERV SUTO SRL (autorizație de mediu din 29.04.2011, situată pe Strada Sticlelor  nr 60, titular Alin Mihalcea, fiul viceprimarului Gheorghe Mihalcea);
– SC ALEX IOANA SPLENDID CLUB SRL (autorizație din 4.07.2011, Strada Viișoara, persoană de contact Carmen Vlad);
– SC ALITOP SERVAUTO SRL-D (autorizație din 01.09. 2015, la date de contact apare tot fiul viceprimarului, Alin Mihalcea, iar sediul tot pe Sticlelor 60);
– SC API SORELLA S.R.L (autorizație din 07.09.2011 revizuită în 2012, cu punct de lucru pe Strada Agrosemului);
– SC BRONZE ALU CARPATI SRL (autorizație din 17.11.2014, situată în sat Viișoara);
– SC COMBO SERVTRANS SRL (autorizație din 10.11.2010, sat Izvorani);
– SC COMPACT IDEAL (autorizație din 9.03.2012, Șoseaua Națională București-Pitești),
– SC CXA ECO PLAST CLEAR SRL (autorizație din 4.02.2013 revizuită la 22.08.2016 și valabilă până în 2023, firmă aparținând lui Adelin Năstăsescu și desfășurând activitate pe Strada Agrosemului);
– SC DEVALEX SRL (autorizație obținută la data de 19.11.2012, revizuită la 10.12.2015 și la 15.01.2018, funcționează pe str. Ceferiștilor);
– SC FMC UNIQUE RECYCLING 2010 (autorizație obținută la data de 10.11.2010 și revizuită la 2.04.2013, sat Izvorani);
– SC GEOMIR REMAT COM 67 SRL (autorizație din 20.04.2011, revizuită la 19.03.2012 și la 15.09.2014, Strada Gării);
– SC GIXSI CATALIN SRL (autorizație din 01.11.2011, Strada Sticlelor);
– SC GREEN ECOLIFE SRL ȘTEFĂNEȘTI (autorizație din 22.12.2011, sat Viișoara);
–  SC INVEST PROSPEED SRL (autorizație din 02.06.2010. firmă aparținând omului de afaceri Eugen Procopiu, Valea Mare, Strada Drumul Morii);
– SC INVEST PROSPEED SRL (un alt punct de lucru, aparținând aceluiași om de afaceri, punct situat pe Strada Morii);
– SC PALET LOGISTIC EXPRES SRL (cu autorizație din 22.12 2011 și revizuită ultima dată în 16.08.2017, sat Viișoara);
– SC PRINȚESA DAIANA SRL (autorizată în 15.02.2010, punct de lucru pe Strada Sticlelor, persoană de contact Radu Puia);
– SC TEO ECOPLAST CLEAR SRL (autorizație din 13.10.2015, Strada Agrosemului);
– SC VRANCART S.A (autorizație din 28.09.2010 revizuită în 8.09.2011, Strada Agrosemului, persoană de contact Gigi Lunceanu);
– SC STAR SPERANȚA DECOR SRL (autorizație din 13.08.2013, Strada Sticlelor);
– SC GLOBAL VERYADE & ADISRL (autorizată în 28.01.2014, Strada Sticlelor);
– SC EXPERT BROKER BUSINESS SRL (autorizată în 5.02.2018, Strada Gării).

Alin Mihalcea: „Nu am nicio legătură cu scandalul deşeurilor. Firma mea e conform tuturor standardelor”

Primul cu care am stat de vorbă e Alin Mihalcea, băiatul viceprimarului de la Ștefănești, Gheorghe Mihalcea. Alin Mihalcea figurează cu două firme pe lista colectorilor de deșeuri periculoase și nepericuloase furnizată de Garda de Mediu Argeş.
„Nu am nicio legătură cu scandalul acesta al deșeurilor. Eu am o firmă de dezmembrări auto, practic fac comerț cu piesele auto rezultate din dezmembrări. Eu fac raportări lunare la Mediu, eu sunt controlat de cei de la Mediu periodic. Toată lumea ne apreciază, suntem o firmă exemplară. Avem platformă betonată, respectăm toate normele, totul e ca la carte. Firma mea e conform tuturor standardelor, se poate verifica asta. Eu nu las motoarele afară, le am depozitate în hală. Dintr-o mașină, eu vând ce pot, iar ce nu se poate valorifica, am contracte cu o firmă din Târgoviște, care vine și ridică ce rămâne. Eu nu fac reciclare, eu fac comerț cu piese auto”, spune Alin Mihalcea. Tot Alin Mihalcea mai precizează că „terenul unde am firma de dezmembrări este de la bunica soției, nici nu era tata născut când bunica soției avea acest teren. Eu lucrez în domeniul privat din 2004, n-am avut nicio problemă. Pot să mă controleze toate instituțiile statului. Eu am plecat de la munca de jos. Am fost și șofer la o firmă din Spania, se poate verifica. La 23-24 de ani eram la muncă în Spania. Am strâns niște bani în Spania și apoi am deschis afacerea de aici, totul se poate verifica. Și aș mai vrea să mai spun ceva. Au fost persoane care au zis că s-ar fi votat în Consiliul Local introducerea iluminatului public pe Strada Sticlelor pentru că aș avea eu interese, că am firma acolo. Țin să precizez că eu am din 2009 curent electric. Eu cu încă o firmă am tras curent acum nouă ani, a fost o extindere de rețea privată, pe banii noștri, nu am avut nicio legătură cu vreo finanțare publică”.

Silviu Procopiu: „Firma fratelui meu nu este de deşeuri şi nu are legătură cu scandalul de la Ştefăneşti”

Iată ce ne-a declarat Silviu Procopiu, fratele lui Eugen Procopiu, care deține firma Invest Prospeed: „Este societatea fratelui meu, nu este a mea. Are o firmă care nu este  de deșeuri, ci de reciclare cauciuc. Nu are legătură cu scandalul care a fost la Ștefănești. Dar fiind în aceeași curte cu altă firmă de deșeuri (în același spațiu închiriat de la Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru  Biotehnologii în Horticultură, n.red.)  au trecut și pe la el și nu știu, or fi găsit ceva în neregulă și la el. Dar nu este vorba despre  reciclare de deșeuri, așa cum aveau societățile care au fost controlate de Garda de Mediu. El se ocupă cu parcuri de distracție  de copii și are niște cauciuc pe care îl toacă și îl bagă la parcurile de joacă. Fratele meu este plecat din țară o săptămână, este în America, pe alt fus orar, de aceea nu v-a  răspuns la telefon”.

Administratorul uneia dintre firme, condamnat pentru evaziune. Două firme au sediul central într-un sat din Dâmbovița

Mai trebuie spus că SC Devalex SRL este o firmă cu sediul în Buzău, SC API SORELA e din Piatra Neamț, iar  conform actului constitutiv al firmei PRINȚESA DAIANA S.R.L., aceasta își are sediul în satul Tețcoiu, comuna Mătăsaru, județul Dâmbovița, la fel ca și GIXSI CATALIN SRL, acestea având doar puncte de lucru în orașul Ștefănești.
Administratorul SC Fmc Unique Recycling SRL, cu punct de lucru în satul Izvorani, Marian Florin Şuţeanu, fost Tănase, a fost condamnat în 2015 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală.  Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis, în plus, să aplice o amendă penală societăţii, în valoare de 50.000 de lei şi pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice.

Două firme au primit până acum amenzi

Afaceristul Adelin Năstăsescu, patronul firmei SC CXA ECO PLAST CLEAR SRL, a primit cea mai mare amendă-2 miliarde de lei vechi, câte-un miliard pentru fiecare punct de lucru din Ștefănești. De altfel, pozele cu munții de gunoaie lăsați în aer liber au fost făcute la una din firmele sale, cea cu punctul de lucru pe str. Sticlelor, într-un spațiu închiriat de la INCDBH Ștefănești, fosta Vinificație, aflată, culmea, în subordinea Ministerului Cercetării.
Patronul firmei  SC INVEST PROSPEED SRL, Eugen Procopiu, a primit, de asemenea, o amendă de 200 de milioane lei vechi pentru activitatea desfășurată la punctul de lucru din Valea Mare, Strada Mare nr. 150.

Comentarii