...
  • marți, 25.09.2018
Publicitate
Slider

Se lansează o carte despre omul care a vândut mii de Dacii în Canada

Slider

Slider

pflege
Slider

Slider

Slider

Slider
Autor: Denis Grigorescu     Data: 07 decembrie 2017

20 CoceaMarți, 12 decembrie, de la ora 15, în sala amfiteatru a Muzeului Județean Argeș, se va lansa o carte-eveniment. Este vorba despre volumul „Aventura canadiană. Povești despre Dacia”, Victor Jigman în dialog cu Cristian Cocea.

Cristian Cocea, directorul Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Argeș, a stat de vorbă multe ore cu Victor Jigman, argeșeanul care a reuşit, în 1983, cu ajutorul Nadiei Comăneci, să promoveze Dacia pe piaţa canadiană, una dominată de branduri mari de autoturisme, şi să înregistreze un volum nesperat al vânzărilor. Fost director la Auto-Dacia, Întreprindere de Comerţ Exterior, unde s-a ocupat de exporturi, director la Centrala de Autoturisme Piteşti şi director la Automobile Dacia / Întreprinderea de Autoturisme Piteşti, pe segmentul de afaceri internaţionale (între anii 1969 şi 1992), Victor Jigman este omul care, la 37 de ani, conducea destinele Dacia pe piaţa canadiană. Între 1983 şi 1988, a fost managerul Terra Power Tractor Company Ltd. Saskatoon Canada, iar sub conducerea sa, compania a vândut 4.500 de autoturisme Dacia pe piaţa canadiană.
După cum spune Cristian Cocea în prefața cărții, ”Despre aventura automobilului românesc este vorba în această carte. O aventură văzută prin ochii unui personaj care a cunoscut fenomenul din interior, un excelent om de vânzări, un argeșean get-beget, care a ajuns să reprezinte Dacia în Canada-Victor Jigman. Poveștile sale, spune cu plăcere și har, se constituie într-o prețioasă mărturie despre istoria contemporană a acestui neam. Dacă ați condus vreodată o Dacie 1300, trebuie neapărat să citiți această carte!”

Comentarii