...
  • miercuri, 15.08.2018
Publicitate
Slider

Preşedintele Partidei Romilor Pro Europa și un asistent universitar de la UPIT, condamnați definitiv

Slider

Slider

pflege
Slider

Slider

Slider

Slider
Autor: Izabela Moiceanu     Data: 18 mai 2018

 Rom

 
 
 
Inițial, achitați de instanța de fond, asistentul universitar Mirela Isabela Popescu, trimisă în judecată pentru trafic de influență, și preşedintele Partidei Romilor Pro Europa, Petre Mustață, acuzat de complicitate la trafic de influenţă, au fost condamnați de Curtea de Apel Pitești la trei ani de închisoare cu suspendare.
 
 
În 2015, cei doi  au pretins și primit de la o măicuță 10.000 lei pentru a interveni pe lângă diverși funcţionari pentru obţinerea vizei de flotant în municipiul Piteşti, înscrierea la un liceu pe listele unei minorităţi şi promovarea unui examen, în vederea obţinerii unei diplome de Bacalaureat de către un preot din judeţul Giurgiu. Măicuța i-a denunțat, iar Tribunalul Argeş, a dispus, în decembrie 2017, achitarea celor doi inclulpaţi, pe motiv că fapta nu există.
 
Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a atacat decizia, iar pe 15 mai, Curtea de Apel Piteşti i-a condamnat pe cei doi la câte trei ani și patru luni de  închisoare, cu suspendare.
 
 Iară cum arată, soluția pe scurt, publicată  de Curtea de Apel Pitești: „Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, împotriva sentinţei penale nr. 567 din data de 11 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 3633/109/2017, intimaţi – inculpaţi fiind POPESCU MIRELA ISABELA, şi MUSTAŢĂ PETRE. Desfiinţează în parte sentinţa şi, rejudecând, dispune următoarele: Înlătură soluţia de achitare a inculpaţilor Popescu Mirela Isabela şi Mustaţă Petre. În baza art. 291 alin. 1 din Cp, condamnă pe inculpata Popescu Mirela Isabela la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi k cod penal. În baza art. 65 alin. 1 din Cp, interzice exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi k pe durata executării pedepsei. În baza art. 91 şi art. 92 alin. 1 Cp suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 4 ani. În baza art. 93 alin 1 Cp, pe durata termenului de supraveghere condamnata trebuie să respecte următoarele măsuri: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 din Cp impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României. În baza art. 93 alin. 3 Cp, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile în cadrul următoarelor instituţii: Direcţia Generala de Asistenta Sociala ?i Protecţia Copilului Argeş sau Agen?ia Jude?eană de Ocupare a For?ei de Muncă. Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) – e) se comunică serviciului de probaţiune. În baza art. 91 alin. 4 Cp. atrage atenţia inculpatei asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau a nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse. În baza art. 48 din Cp rap. la art. 291 alin. 1 din Cp, condamnă pe inculpatul Mustaţă Petre la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi k cod penal. În baza art. 65 alin. 1 din Cp, interzice exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi k pe durata executării pedepsei. În baza art. 91 şi art. 92 alin. 1 Cp suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 4 ani. În baza art. 93 alin 1 Cp, pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 din Cp impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României. În baza art. 93 alin. 3 Cp, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile în cadrul următoarelor instituţii: Direcţia Generala de Asistenta Sociala ?i Protecţia Copilului Argeş sau Agen?ia Jude?eană de Ocupare a For?ei de Muncă. Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) – e) se comunică serviciului de probaţiune. În baza art. 91 alin. 4 Cp. atrage atenţia inculpatei asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau a nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse. În baza art. 112 alin. 1 lit. d , rap. la art. 291 alin. 2 cod penal, confiscă de la inculpata Popescu Mirela Isabela suma de 10 000 lei . În baza art. 274 alin. 1 şi 2 cod procedură penală, obligă inculpaţii la plata a câte 700 lei cheltuieli judiciare către stat (cheltuieli urmărire penală şi fond). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 15 mai 2018, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Document: Hotarâre  519/2018  15.05.2018″.
 

CITEȘTE și:

Urmărit penal – în comisia de repartizare a locurilor la licee pentru romi

 https://www.jurnaluldearges.ro/index.php/actualitate/item/22497-urmarit-penal-in-comisia-de-repartizare-a-locurilor-la-licee-pentru-romi

Comentarii