...
  • joi, 19.07.2018
Publicitate
Slider

Ministrul Educației și principele Radu, prezenți la Colegiul Pedagogic Câmpulung

Slider

Slider

pflege
Slider

Slider

Slider

Slider
Autor: Cătălin Ion Butoiu     Data: 30 noiembrie 2017

online radu duda campulungPuzderie de personalităţi la sărbătoarea Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I” din Câmpulung! Astăzi s-a marcat împlinirea a 150 de ani de existenţă a prestigioasei instituţii de învăţământ, aniversarea fiind omagiată de ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, Principele Radu al României, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, ÎPS Calinic, prefectul Emilian Dragnea, senatorul Şerban Valeca, fostul ministru Ecaterina Andronescu şi alţi reprezentanţi ai Guvernului şi administraţiei argeşene.
Oaspeţii, însoţiţi de directorii George Radu şi Sebastian Cealâcu, au vizitat imensa şcoală, au participat la dezvelirea unor plăci comemorative şi au asistat la un spectacol de gală şi la lansarea albumului aniversar al Colegiului Pedagogic.
Colegiul Naţional Pedagogic a fost înfiinţat ca şcoală normală în 1867, la Bucureşti, fiind mutat apoi la Câmpulung cu sprijinul Regelui Carol I. În fiecare an, de Sfântul Andrei, la „Carol I” se organizează Ziua Şcolii.

Discuții