...
  • sâmbătă, 21.07.2018
Publicitate
Slider

Jurnal din cana cu păsări. Reîntoarcerea la fraţii sârbi

Slider

Slider

pflege
Slider

Slider

Slider

Slider
Autor: Florian Silişteanu     Data: 21 iunie 2018

01 silisteanuDacă într-o zi mă voi întâlni cu Dumnezeu, îl voi ruga să-mi împrumute lanterna în care licuricii nu mor niciodată.
Nu știu cum fac, dar am un noroc teribil să dau cu mucii în fasole. Conștient că evenimentele se vor aglomera și că voi fi iar fiu’ ploii, îmi propusesem să scriu rubrica încă din Kragujevac, imediat după ce am ieșit victorios din biroul primarului Radomir Nikolic, despre care mulţi dintre dumneavoastră aţi mai citit şi auzit, inclusiv din Jurnal de Argeș, numai şi numai lucruri bune.
N-am reușit să fac performanță pentru că m-am dat pe feizbuc și una-două m-am luat la împuns şi nedreaptă  luptă cu toată lumea. Colcăie feizbucile sub ghilotina căruia încearcă să se ascundă urmele lăsate de atitudinea celor care au manifestat zilele trecute. Spre deosebire de o grămadă de țopârlani care se dau analiști, io vin şi stau în banca mea. De tăcut nu tac şi spun aşa. Nu că pesedeul a fost în ring și în care ring a lăsat mii şi mii de peturi, pachete de țigări ori alte mizerii – fiindca sunt convins că, indiferent de formațiunea politică, la fel ar fi fost. Mă deranjează atitudinea celor care au sărit la geamandura ideii că ăia de la salubritate au venit bine şi au măturat şi făcut boboc traseele. Deștepţilor! Rușinea este că ați aruncat cei șapte ani pe strada pe care scuipi în fiecare zi despre bun-simț și cei șapte ani de acasă. Asta e treaba, necazul,  că nu e deloc frumos, indiferent de situație și de nervi de conjunctură și de ce-o mai fi, nu e frumos să arunci gunoiul pe stradă. Ai o punguța cu tine și…
Printre sârbii cu care am discutat zilele trecute despre bombardamentele de acum 20 de ani am întâlnit un personaj. Încă mai rupe românește. Numele lui e Sinisa Zindovic și cunoaşte Piteștiul ca-n palmă. În 2000 a devenit campion național la baschet. A fost primul și ultimul titlu obținut în baschet de argeșeni. A jucat și el, ca și nea Gicu Dobrin, mai mult pentru  glorie și asta pentru ca nu erau bani. Când avea nevoie, mergea la fostul primar Tudor Pendiuc, unde găsea întotdeauna un sprijin.
Altfel, fosta Iugoslavie  nu mai e ce a fost. Au apărut băieții deștepți care fac regulile. Gara din Belgrad, altădată neîncăpătoare, e pustie. Ceasul istoriei i-a dat cu 100 de ani înapoi. Altă ciudată anomalie: dai cu tunu’ să găsești o cursă spre România. Nu există autocar nici măcar până la Timișoara. Trenul de la Belgrad spre Bucureşti nu mai circulă de câțiva ani. Când și când, câte un microbuz… la negru! 1.700 de dinari până pe malul Begăi, adică 15 euro. Dacă într-o zi mă voi întâlni cu Dumnezeu, îl voi ruga să-mi împrumute lanterna în care licuricii nu mor niciodată.

Florian Silişteanu – un poet român printre ai lui.
Joi, 14 iunie 2018, Belgrad – Iugoslavia

Discuții