...
  • luni, 20.08.2018
Publicitate
Slider

Jurnal din cana cu păsări. Am văzut minunea apariţiei Luminii Sfinte

Slider

Slider

pflege
Slider

Slider

Slider

Slider

01 silisteanuDă să plouă. Întunericul toacă mărunt-mărunt fiecare metru de asfalt pe care Dacia lui tata îl înghite sub roțile ei, niciodată egal umflate. Cumva prins în hora distanțelor, nu realizez că, undeva în dreapta, silueta unei femei îmbrăcate în negru mușcă parcă din Zambilica, prima mașină din cartier, luată din bani împrumutați de la Neica Mocanu, șef de vagon restaurant care ascundea hârtiile albastre de o sută printre foile de varză.
După aproape 300 de metri, pedala de frână pare nepotrivită piciorului meu care apasă nervos ca sa oprească vedeta cartierului. Umblu la schimbător și pornesc în marșarier. Mi se pare că mă întorc în timp. Ușa din dreapta-spate scârțâie prelung. Trag cu coada ochiului în oglindă. Am timp să-mi fac cruce cu limba. E o măicuță! Mă rușinez că n-am ținut post. Vin de la Argeș, de la mănăstire, maica de la Dumnezeu. Abia la intrare în Bascov deschid timid din gură și întreb: Unde, unde mergeți, unde să vă las? Ochii îi strălucesc, se uită la mine și tace! E frumoasă, neînchipuit de frumoasă, îmi șoptește vrăjmașul căruia îi și fac vânt pe fereastră.
Gara din Pitești! Am uitat că ușa din spate-dreapta nu se deschide decât din exterior! Îmi crapă obrazul nu alta!
– Numele meu de botez este Florian și sunt născut la șapte luni.
Îmi întinde mâna în care flutură o hârtie de zece lei și aproape surd și sonor se recomandă:
– Sunt… Maica Maria.
Nu iau bănuții! Îi cuprind emoționat mâna în care bancnota parcă ia foc. Pregătisem discret o carte. Neavând permis de conducere, mă legitimam cu câte un poem scris de mână. Îi dau un autograf la repezeală și îmi scriu numărul de mobil. Doamne ajută!
– Sunt… Maica Maria!
În anul acela Paștele a picat pe 8 aprilie. Deodată cel ortodox cu cel catolic. Într-o zi mă trezesc că-mi sună celularul cu număr ascuns. N-am avut niciodată teamă de cotidian! Recunosc din prima vocea măicuței Maria. Nu o las sa spună mai nimic, mă arunc ca deșteptul spunând:
– Știu de ce m-ați sunat. Vreți o mică sponsorizare pentru biserică…
– Nu, nu de asta v-am sunat, nu vreți să mergeți la Ierusalim de Paști?
Trag aer în piept, mă uit bine în telefon și observ că numărul era la vedere. Tac… ca să mă adun. Spun sugrumat de emoție că o lume întreagă dorește să ajungă în Țara Sfântă de Paști. Iau de bun și o rog să-mi dea un răgaz de juma de ceas. Lumea își ia bilete la avion cu multe luni înainte. De unde patru sutare de euro pentru bilet, de unde alte sute pentru cârnați, vin scump și coaste de berbecuț? I-am făcut rost, cu bilet cu tot, în doar 18 minute, după ceas! Trăiesc din poruncile Domnului care mă învață să nu mă îngrijesc de grijile lumești. O sun pe maică, îi spun că am pățit un miracol și că sunt gata de drum. Urma să ne întâlnim în prima duminică undeva într-un sat, la o fântână.
Duminică, ora 8, lângă un puț. Îl am pe Codruț cu mine şi pe vărul lui, Andrei, băiatul surorii mele. Pe la 9 o sun pe maica Maria, care îmi spune blajin că s-a luat cu treabă și că e cu un sat mai la vale, acolo, unde e un puț de piatră. Degrabă ajung în direcția indicată unde zăbovim până pe la 12 . Degeaba sunam… măicuța pe nicăieri.
Gara de Nord. Undeva la linia 5, pe o bancă, ținând în mână o geantă maro de vinilin, maica Maria. Mă măsoară de sus și până jos. Zâmbește! Tac cum n-am crezut că e pământean. În inima mea e atâta pace! Sunt fericit.
Trebuie să subliniez că în momentul cazării la Aşezământul Românesc din Ierusalim, păstorit de Sfinția Sa Ieronim Crețu, am trăit un semn. Pentru a prinde un loc de dormit, rezervările se făceau cu jumătate de an înainte. Am făcut în așa fel încât în clipa sosirii eram ultimul.
– Dumneavoastră ce rezervare aveți, cum vă numiți?
Spun tot şi aștept să fiu poftit.
– Nu figurați pe nicio listă. Cine v-a trimis?
– Pe mine m-a trimis… maica Maria!
– Domnule Florian! Pe pământ viețuiesc cam un milion de maici care se numesc … Maria. Pe dumneavoastră care dintre ele v-a trimis?
Duminică, Paștele, Sfânta Lumină. Preoți din lumea întreagă cântând. Undeva în partea dreaptă, arabii creștini țin pe umeri arabi creștini chemând Domnului Iisus. În fața Mormântului strâns încleștati în brațele emoției cei mai mari preoți păzesc intrarea în Mormânt. Am privilegiul de a fi în zona interzisă, perpendicular cu linia vizuală. Undeva, împins dintr-o lume în alta, Gheorghe Flutur. Tocmai când să cred că sunt pe cale să notez în viața mea cel mai mare eveniment, mă trezesc scos în șuturi tocmai în curtea mormântului. Mi se pare ireal. O putere necunoscută îmi dă curaj și intru din nou, de această dată lângă un soldat israelian, cam de 1.97 metri, cu un nas cât ardeiul capia și niște bocanci uriași. Mă uit la el, îl măsor un pic, apoi cu arătătorul de la mâna mea dreaptă îl împung în dreptul inimii. Îi zic șoptit în engleză dacă mă lasă să stau lângă el. După ce mă măsoară cu niște ochi mari, mă împunge și el în dreptul inimii spunând răspicat: You can stay here!
Deasupra arabilor creștini, două sfere în care se conturează un fulger ce se transformă în cruce. Îmi șoptesc să tac și să tac fiindcă mi-am pierdut mințile și am vedenii. Dar din nou în aceeași de deasupra suprafață de aer, din nou un cerc în care un fulger se transpune într-o cruce luminoasă! Deodată, văd cum printre brâul înalților părinți ce străduiau și străjuiau intrarea în Mormânt, se strecoară şerpuind o lumină albastră cu mov, nemaîntâlnită, ce face slalom și se pierde încet-încet spre….
Închid ochii și îi deschid din nou, neştiind ce să înțeleg… Aceeași lumină albastră cu mov de o strălucire uleioasă se pierde cu încetinitorul spre intrarea în Sfântul Mormânt. Mii de oameni cântă. În acel an, lumina s-a aprins în lumânarea unui sârb. De la el… ceilalți!
Florian Silişteanu

Comentarii