...
  • sâmbătă, 22.09.2018
Publicitate
Slider

Istoria unei averi făcute pe Transfăgărăşan. Dosarul albirii nevestei lui Chiriloiu, în serial (1)

Slider

Slider

pflege
Slider

Slider

Slider

Slider

# După acuzațiile procurorului Theodor Duțu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, firul roșu al activității infracționale a fost urmărit de judecătorul Ioan Fundătureanu, care a dat o condamnare la trei ani de închisoare

Într-o „informare” pe care ne-a expediat-o în august, în nume personal și pe e-mail-ul redacției, directorul Direcției Silvice Argeș, Armand Chiriloiu, se arată deranjat că mai facem referire la dosarul penal în care soția sa, Alina Chiriloiu, ba chiar și domnia sa au avut calitatea de inculpați în 2006. Ba, mai mult, ne ceartă și ne sfătuiește să ne găsim mai multe surse de informare. Ei bine, din dorința de a aprofunda subiectul, am consultat întregul ”Dosar Chiriloiu”, de la geneză și până la casare. Și pentru că am găsit atâtea lucruri interesante, ba chiar incredibil de interesante, vă prezentăm, în serial, cum au ajuns să fie urmăriți penal Armand Chiriloiu și soția sa. Și cum i-au trimis procurorii în judecată pentru implicare în retrocedarea unui teren în suprafață de 10 hectare pe Transfăgărășan, care teren a ajuns în mare parte chiar la ei, via mătușa de la Rădăuți, pe care au ajutat-o, chipurile, să îl obțină. De ce mai dezgropăm morții?!, se întreabă unii. În primul rând, pentru că faptele s-au întâmplat și reprezintă un modus operandi în trasferul pădurilor din proprietatea statului în mâinile potentaților vremii. În al doilea rând, pentru că este vorba despre un personaj, recte directorul Direcției Silvice Argeș, Armand Chiriloiu, pus de stat ca să îi apere averea, calitate în care susține că face numeroase demersuri. Numai că demersurile sale nu vizează gulerele albe ale județului- parlamentari, prefecți, chestori și comisari-șefi de poliție (unii dintre aceștia amici sau cunoștințe de ale sale), care au profitat de funcție ca să-și teleporteze terenuri sau păduri pe malul barajului Vidraru, pe Transfăgărășan sau în alte localități din județ cu mare potențial imobiliar. Și nu ultimul rând, pentru că de pădurea de pe Transfăgărășan, din punctul Capra, pentru care soția lui și-a riscat pielea, a beneficiat din plin Armand Chiriloiu. Chiar și în acest an, când a mai vândut o halcă din terenul cumpărat de la mătușa din Rădăuți!

Nevasta lui Chiriloiu și edilul Vasile Avram din Arefu au schimbat amplasamentul terenului… pe Transfăgărășan

După ce, în luna august 2006, începea urmărirea penală împotriva fostului primar al comunei Arefu, Vasile Avram, a secretarei Ana Stanciu și a soților Alina și Armand Chiriloiu (foto), un an mai târziu, dosarul penal era trimis spre judecare, prin rechizitoriul din 2 martie 2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, semnat de procurorul Theodor Duțu. Au fost atunci trimiși în judecată doar primii trei, respectiv edilul pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual și uz de fals, secretara sub învinuirea de abuz în serviciu și uz de fals, iar angajata pe atunci a Ocolului Silvic Vidraru, Alina Chiriloiu, recte soția directorului Direcției Silvice Argeș, pentru fals material în înscrisuri oficiale și complicitate la abuz în serviciu. Conform rechizitoriului, toți trei, care aveau calitatea de inculpați, au fost acuzați că au contribuit, prin încălcarea legii, la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 10 hectare de pădure în favoarea unei moștenitoare și apoi la schimbarea amplasamentului terenului forestier în zona turistică Piscu Negru, din Munții Făgăraș. Beneficiarul acelui teren a fost, potrivit procurorilor, Armand Chiriloiu, soțul Elenei Alina Chiriloiu, fost șef al Ocolului Silvic Vidraru, fost șef al unei direcții din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, întors în 2003, pentru un an, la Direcția Silvică Pitești. În rechizitoriu se arată că acesta încheiase anterior, cu persoana care solicitase reconstituirea dreptului de proprietate acte de vânzare-cumparare pentru terenul în cauză și a reprezentat-o oficial (e vorba de mătușa Rodica Trelea din Rădăuți), fără a avea procura specială și autentică pentru punerea în posesie. Cum spuneam, Armand Chiriloiu a fost inițial cercetat și el în acest dosar, însă ulterior a fost scos de sub urmărire penală. Dosarul a fost înaintat de procurori Judecătoriei Curtea de Argeș. A urmat un drum sinuos prin instanțele argeșene, pentru că Alina Chiriloiu și fostul primar Avram Vasile s-au luptat, la pachet (au avut și același avocat), să scape de învinuiri, mai ales că Judecătoria Curtea de Argeș i-a condamnat inițial la 3 ani de închisoare! Într-un final, la Tribunalul Argeș s-a găsit un complet dispus să șteargă cu buretele faptele calificate anterior de colegii lor magistrați ca fiind infracțiuni, iar condamnarea a fost înlăturată împreună cu toate consecințele derivate din aceasta. Curtea de Apel Pitești a casat, la rândul ei, sentința penală a Judecătoriei Curtea de Argeș. Completul format din președintele Doru Mercan, judecător D. Diaconu și judecător E.M. Rusu s-au pronunțat astfel în hotărâre definitivă în data de 29 ianuarie 2010.

Judecătorul Fundătureanu: „Ceea ce s-a urmărit de către inculpata Chiriloiu Alina Elena (împreună cu soțul său) a fost valorificarea acestui teren”

Iată însă ce scrie în sentința penală de la fond completul de judecată din Curtea de Argeș, condus de judecătorul Ioan Fundătureanu, care a condamnat-o pe 11 martie 2008 pe Alina Chiriloiu la trei ani de închisoare: „Elementul fundamental care a format convingerea instanței vis-a-vis de vinovăția inculpaților a rezultat din constatarea faptului că terenul retrocedat numitei Trelea Rodica a fost vândut ulterior punerii în posesie, în proporție de 1/2 din suprafață, după cum o atestă și contractul de vânzare 2737/04.12.2003 depus la dosar, de către această martoră, chiar inculpatei Chiriloiu Alina Elena și soțului acesteia, Chiriloiu Armand, persoane care s-au implicat activ și în derularea celorlalte contracte de vânzare-cumpărare. Într-un fel, acest aspect îl putem urmări ca un fir roșu pe întreaga durată a desfășurării activității infracționale de către cei trei inculpați, pentru că, în definitiv, ceea ce s-a urmărit de către inculpata Chiriloiu Alina Elena (împreună cu soțul său) a fost valorificarea acestui teren, cu un potențial atât de ridicat. Practic, prin neincluderea celorlalte două persoane, Dumitrache Aurel și Rozeanu Elena, în rândul persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra celor 10 ha (în fapt 9,75 ha), teren cu vegetație forestieră, unită cu prezența inculpatei Chiriloiu Alina Elena în ședința din data de 22 mai 2002 a Comisiei Locale de Fond Funciar Arefu și acceptul celorlalți doi inculpați ca semnăturile ei să apară pe actele comisiei pentru a conferi legalitate acestor acte, deși exista un conflict clar de interese, urmate de șirul de ilegalități săvârșite de către inculpații Avram Vasile (mai ales) și Stanciu Ana ce au dus la punerea în posesie a numite Trelea Rodica, al cărei mandatar era chiar soțul inculpatei Chiriloiu Alina Elena, formează convingerea existenței din partea celor trei inculpați a unui concert fraudulos ce a avut ca intenție retrocedarea în mod nelegal a suprafeței de teren menționate numitei Trelea Rodica”.
Acum vedeți de ce n-are ursul coadă? Practic, familia Chriloiu a centrat și tot ea a dat cu capul în cazul unui teren din care jumătate a ajuns finalmente în proprietatea ei.
(Va urma)
Material realizat de Alina Crângeanu

Comentarii