Miercuri, 07 Martie 2018 21:48

Peste 37 milioane de euro aduse în judeţ de APIA Argeş

Scris de A.C.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

APIA Argeș este instituția cu cea mai mare rată a absorbției, 91,41%, clasându-se pe primele locuri în țară.  Până la această dată, potrivit directorului executiv, Marius Stroescu, au fost aduși în județ peste 37 de milioane de euro. Până la data de 28 februarie, fusese făcută astfel, plata pentru peste 23.000 de fermieri, mai fiind de autorizat 1500 de fermieri din care 800 fiind în control prin teledenție sau în curs de autorizare și plată. La 1 martie, APIA a demarat acțiunea de depunere a Cererii Unice de Plată, pentru anul în curs, iar directorul Stroescu atenționează  fermierii că trebuie să se prezinte la APIA cu documentele necesare, adeverință cu suprafața de la primărie, cont bancar, identificarea parcelei în baza aplicației IPA online.

„Fermierii au obligația să se prezinte la APIA până pe 15 mai, nu se acceptă nicio întârziere conform recomandărilor ministrului Daea, chiar dacă regulamentele europene prevăd  întârzierea cu încă 15 zile, cu penalități. Ne bazăm pe experiența anului 2017 când cererile au fost depuse toate până la 15 mai, plățile făcându-se toate la termen. Anul trecut din 16 octombrie  până la 1 decembrie a fost plătit avansul. De la 1 decembrie la 30 martie, s-a realizat plata finală. S-au plătit 1500 de fermieri, 800 au fost în control prin teledenție iar restul sunt în curs de autorizare și plată. În perioada 19 februarie - 15 mai se vor face permanente informări atât la nivel local prin primării precum și întâlniri pe care le vom avea cu fermierii, în baza unui program”, declară directorul executiv al APIA Argeș, Marius Stroescu (foto).

Citit 544 ori Ultima modificare Joi, 08 Martie 2018 14:14

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.