Joi, 15 Martie 2018 14:46

Primăria Ştefăneşti a pierdut dreptul de preemţiune pentru uzina electrică de pe domeniul Florica Recomandat

Scris de Alina Crângeanu
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

# Un nou scandal în oraşul Brătienilor. Sabotaj sau neglijenţă? # Prețul acestei clădiri de patrimoniu, construită din inițiativa lui Ionel Brătianu și care includea și un observator astronomic, era de doar 100.000 de euro n Anchetă la Prefectura Argeș

După ce Vila Florica a fost cumpărată la mustață anul trecut, și cu mari eforturi, tot în 2017, prin noiembrie, Ministerul Culturii a transmis în teritoriu o adresă prin care solicita exercitarea dreptului de preemțiune de către autoritățile locale pentru un rest din domeniile Brătienilor de la Florica. Mai precis, pentru fosta uzină electrică și observatorul astronomic, plus câteva anexe, la prețul derizoriu de 100.000 de euro. Din rea-credință, sabotare sau pur și simplu neștiință,  adresa venită de la Minister, prin Direcția de Cultură Argeș, a fost uitată într-un sertar al unui birou din Primăria Ștefănești, până când a trecut termenul prevăzut de lege ca autoritățile să întreprindă demersurile de a cumpăra obiectivul. Astfel, clădirea, proiectată de marele arhitect român Petre Antonescu în stil neoromânesc și care aparținea ansamblului de clădiri de pe domeniul Florica,  nu a fost răscumpărată de Consiliul Local Ștefănești şi a ajuns în posesia unui privat, un anume Liviu Rizea, din Pitești. Care a cumpărat-o fix a doua zi după ce a expirat termenul de preemțiune.   Sesizată chiar de primărița Ioana Dumitru, care s-a speriat că ar putea fi ea cea luată la întrebări de DNA fiindcă hârtia a fost dosită într-un birou al unei funcționare, Comisia de Disciplină a Prefecturii Argeș face acum o anchetă la Ștefănești. Iar motivul e, ați ghicit, neexercitarea dreptului la preemțiune în termenul legal. Teoretic și practic, ancheta ar trebui să se finalizeze cu tragerea la răspundere a persoanei vinovate de dosirea hârtiei venite de la Ministerul Culturii.

Înștiințarea privind intenția de vânzare a Ansamblului Conacul Brătianu-Florica a ajuns la Primăria Ștefănești în data de 9 noiembrie și a fost înregistrată după o săptămână

„Da, există la Instituția Prefectului o sesizare formulată împotriva doamnei Ion Georgeta, secretarul UAT Ștefănești, prin care este semnalată încălcarea atribuțiilor enumerate în Legea Administrației Publice Locale. În memoriu se arată  că doamna secretar Ion Georgeta era persoana care avea atribuții legale în ceea ce privește  soluționarea în termen legal a unei cereri venite din partea Ministerului cu privire la exercitarea dreptului de preemțiune asupra Ansamblului Conacul Brătianu - Florica.  Înștiințarea privind intenția de vânzare a Ansamblului Conacul Brătianu-Florica a sosit în instituția Primăriei Ștefănești în data de 9.11.2017 și a fost înregistrată abia în data de 16.11.2017, pierzându-se 7 zile din cele 15 în care dreptul de preemțiune trebuia exercitat. Din confuzie sau neștiință, dânsa știa că termenul era de 30 de zile. Respectiva înștiințare a fost dată spre soluționare Consiliului Local și, având în vedere că trebuia dezbătută în regim de urgență, după ce fusese deja înregistrată cu  șapte zile întârziere, UAT Ștefănești nu a depus niciun efort pentru întrunirea de urgență a Consiliului Local în vederea dezbaterii solicitării primite de la Ministerul Culturii și Identității Naționale, Direcția Județeană pentru Cultură Argeș. Tot dânsa (n.red. - Georgeta Ion) este cea care asigură procedura de convocare a Consiliului Local. În data de 7.12.2017, după trecerea termenului legal de exercitare a dreptului de preemțiune, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local în care se propune deplasarea în teren a unei comisii de specialitate (n.red. Ansamblul Conacul Brătianu-Florica era monument istoric, înregistrat, inventariat, deci informațiile privind acest obiectiv existau, însă chiar și în a șaptea zi după Scripturi, tot s-a mai lungit pelteaua. Sabotaj sau neștiință, încă o dată ne întrebăm?!)... În respectiva ședință trebuia să se delibereze și să se adopte o hotârâre privind achiziționarea ansamblului, având în considerare și prețul la care se vindea, de 100.000 de euro”, ne-a spus jurista Carmen Neșu.

Ce spune primăriţa: „Chiar îmi doream să  achiziţionăm acest ansamblu. Am plâns pentru el”

„Nu sunt eu vinovată, eu chiar am sesizat Comisia de Disciplină a Secretarilor.  Chiar  îmi doream să  achiziționăm acest ansamblu. Am plâns pentru el!”, ne-a declarat primarul orașului Ștefănești, Ioana Jenica Dumitru. Asta în timp ce persoana asupra căreia a fost sesizată Comisia de Disciplină, secretarul UAT Ștefănești, Georgeta Ion, ne-a declarat scurt: „A fost sesizată Instituția Prefectului și atât. Detalii nu vă pot da la acest moment”.

Ce a pierdut Ştefăneştiul? O clădire de patrimoniu, creaţia arhitectului care a proiectat Arcul de Triumf 

Uzina electrică și observatorul astronomic  completau arhitectural și funcțional moșia Brătianu. Uzina fusese ridicată pentru a conferi complexului independența electrică necesară unui  proiect gigant. Asemenea celorlalte construcții și reamenajări realizate de Ionel Brătianu (1864-1927), și uzina-observator apare pe domeniul de la Florica între 1900-1925, perioada în care Brătianu realiza marile transformări de pe domeniul de la Ștefănești. Fiind cunoscută colaborarea strânsă dintre Ionel și Petre Antonescu (discipolul lui Ion Mincu), uzina avea să fie creația celebrului arhitect, din perioada 1905-1912, realizată într-un stil eclectic și funcțional. Uzina apărea în complex după ridicarea fermei, necesarul de electricitate pentru toate dependințele, dar și pentru pompele de apă fiind evident. Despre arhitectul Petre Antonescu trebuie spus că este cel care a proiectat Arcul de Triumf, Primăria Municipiului Bucuresti, Hotelul Palace din Sinaia, Palatul Elena Kretzulescu,  Vila Malaxa, aleea Alexandru nr. 38, intersecţie cu str. Ermil Pangratti (palatul achiziţionat de Gigi Becali), Palatul Administrativ din Craiova, Palatul Navigaţiei  din Galaţi, cazinourile de la Constanța sau Sinaia și altele.

Citit 3020 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.