Miercuri, 06 Decembrie 2017 22:10

Ministrul Educaţiei are un consilier originar din Muscel

Scris de ELECTRO-CUTARE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Că muscelenii au ajuns ca moldovenii, adică îi întâlneşti în toată ţara şi în toată lumea, asta deja se ştie! Numai că, din când în când, cei plecaţi se întorc în locurile natale, iar vizita la Câmpulung făcută anul trecut de preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat acest lucru, în condiţiile în care cei mai importanţi oameni care au asigurat paza şi protecţia şefului ţării au fost muscelenii Lucian Pahonţu şi Florian Popescu. Un alt caz s-a petrecut chiar săptămâna trecută, atunci când la Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” a venit ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop. Acesta a fost însoţit de un consilier ministerial cu trecut muscelean. Romeo Nicu Moşoiu, fost lider al Asociaţiei „Părinţi pentru Ora de religie”, a revenit în municipiul în care a fost elev al Şcolii Gimnaziale „Nanu Muscel”, fiind şi ghid al ministrului prin Câmpulung. În vârstă de 45 de ani, Moşoiu este originar din Poienarii de Muscel şi a urmat studii de Teologie.

Citit 107 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.