...
  • luni, 23.07.2018
Publicitate
Slider

Începând cu 1 ianuarie 2019, se vor plăti din nou PENALITĂŢI pentru fiecare tonă de deşeuri depozitată

Slider

Slider

pflege
Slider

Slider

Slider

Slider
Autor: M.S.     Data: 04 iulie 2018

01 gunoiÎncepând cu 1 ianuarie 2019 se vor plăti, din nou, PENALITĂŢI către Fondul de Mediu pentru neatingerea ţintelor de deviere de la depozitare a deşeurilor prin reciclare, reutilizare, compostare individuală şi industrială, respectiv valorificare energetică.

Banii vor fi achitaţi, potrivit legii, de către toţi beneficiarii serviciului: agenţi economici, UAT-uri, adică de autorităţile locale, dar vor fi distribuiţi ulterior în taxele şi tarifele încasate de la populaţie, astfel încât, în ultimă instanţă, ei se vor regăsi în factura plătită de cetăţeni.
Pe lângă taxa pe tona de deşeuri, care este de 50 lei, se va adăuga şi binecunoscuta TAXĂ LA DEPOZITARE, în valoare de 80 de lei pe tonă, pentru întreaga cantitate care excede limitelor stabilite. Astfel, pentru 2019, ţinta de deviere de la depozitare, conform legislaţiei de mediu, este de 45%, iar penalizarea este de 80 lei pe tonă. Pentru 2020, situaţia va deveni şi mai restrictivă, ţinta crescând la 50% iar penalităţile la depozitare 120 lei pe tonă!
Taxa la depozitare, în valoare de 80 de lei/tonă, a fost introdusă de la 1 ianuarie 2017 şi era colectată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Această taxă a fost introdusă pentru a reduce cantităţile deşeurilor depozitate şi pentru a încuraja colectarea selectivă, reciclarea, reutilizarea, compostarea individuală şi industrială, respectiv valorificarea energetică, capitol la care România se află pe ultimul loc din Uniunea Europeană. Deci, a fost gândită ca o pedeapsă pentru beneficiarii care nu gestionează corect şi eficient problema deşeurilor!
Însă, prin Ordonanţa de Urgenţă 48/2017 a fost suspendată temporar. Perioada de graţie expiră însă la sfârşitul anului, deci, începând cu 1 ianuarie 2019, va intra din nou în vigoare. În acest timp, autorităţile locale trebuie să îşi pună la punct sistemul de management integrat al deşeurilor (SMID).
Conform legii, pentru procentele de deviere sunt responsabile UAT-urile, iar penalitatea la depozitare se va regăsi în taxele/tarifele aplicate beneficiarilor.

Etichete:

Comentarii