...
  • miercuri, 15.08.2018
Publicitate
Slider

Elevii din Piteşti care folosesc autobuzele Publitrans ar trebui să beneficieze de transport gratuit!

Slider

Slider

pflege
Slider

Slider

Slider

Slider
Autor: Alina Crângeanu     Data: 28 martie 2018

3 autobuz# Potrivit Legii Educaţiei şi unei hotărâri locale, cumulate

Conform unei Hotărâri de Consiliu Local din 2016,  elevii din Pitești care merg cu mijloacele în transport în comun beneficiază de o reducere de 50% la abonamentul de autobuz, numai că reducerea se aplică pe o singură linie. Dacă este vorba despre un copil care are nevoie, să folosească două sau mai multe linii de autobuz, reducerea nu mai este valabilă, așa după cum explică angajații de la chioșcurile Publitrans. Asta, în paranteze fie spus. Întorcându-ne la situația elevilor, Gelu Tofan, purtătorul de cuvânt al PNL Argeș, a atras atenția, că cetățenii nu sunt informați (oare de ce?) că elevii pot beneficia de fapt de gratuitate pe transportul în comun. Conform Legii 1 din 2011, elevii din învăţământul obligatoriu şi liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic. Elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.
„Îi îndemn pe toți părinții și elevii care folosesc liniile de autobuz să ceară ISJ să le deconteze aceste sume”, spune Gelu Tofan, convins fiind că piteștenii nu cunosc aceste drepturi legale ale copiilor și ca atare, nu beneficiază de ele.

Inspectorul școlar general recunoaște: Ministerul dă  banii pentru transport

3 tudosoiu„Da, noi plătim chestia asta. avem buget alocat din partea Ministerului Educației decont făcut pentru toate unitățile de învățământ care au beneficiari de abonamente. Fiecare unitate de învățământ are un număr de copii care beneficiază de această susținere la abonament în tot județul. Că unii nu au nevoie de abonament de transport pentru că stau lângă unitatea școlară… este altceva. Școala strânge numărul de beneficiari, ne face nouă adresă în baza adreselor și contabilizând toți beneficiarii la nivelul județului. Ministerul alocă fonduri și ne dă bugetul pe trimestre. Singura problemă au fost întârzierile din cauza alocărilor de fonduri în Trezorerie. Poate s-a decalat plata către copii cu o lună de zile. Solicitarea trebuie adresată la instituția școlară unde copilul este elev. Dacă până marți 27 martie, copilul nu a solicitat niciodată, pentru navetă, decontarea aceasta, dar începând cu luna viitoare, începând cu 1 aprilie există un motiv al solicitării, copilul care va folosi naveta către școală poate să facă cerere la școală, iar pentru decont are nevoie de abonamentul în sine și în baza lui copilul poate primi banii după o lună de zile. Deci dacă începe la 1 aprilie ar putea primi banii după 1 mai. Cam asta este procedura”, a răspuns inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu.
Conform HCL nr 178/24.11.2016, subvențiile acordate la abonamentul lunar de călătorie pe mijloacele de transport în comun cu autobuze în Municipiul Pitești sunt: în procent de 100% pentru pensionarii de peste 65 de ani, pentru beneficiarii legilor 416/2001, 118/1990 și 189/2000, și între 90 și 50%  în funcție de pensie pentru pensionarii sub 65 de ani.. De asemenea, donatorii de sânge beneficiază de 50% subvenție pentru abonament pe două linii iar persoanele cu handicap de transport gratuit.

N.red. Pentru a ne edifica asupra numărului celor care beneficiază de subvenția acordată de Legea Educației, i-am solicitat inspectorului școlar general al ISJ Argeș, numărul elevilor pentru care ISJ Argeș face decontări, însă până la închiderea ediției, acesta nu ne-a parvenit.

Comentarii