# Calinic l-a sacrificat pe vicar, după ce acesta fusese prins în plasa de paianjen a PDL. Săptămâna trecută, joi pe la prânz, arhiepiscopul a invitat presa la un pahar cu apă, aşa cum îi place Înalt Prea Sfinţiei Sale să spună. Gestul ne-a mirat oarecum, atât pe mine, cât şi pe managerul ziarului, Cristian Vasile, pentru că nu ne mai bucurasem de atenţia ÎPS Calinic de vreo patru, cinci ani, de când ne-a invitat, într-o superbă după amiază de toamnă, la mănăstirea Corbeni. De atunci, impresia noastră a fost că şeful bisericii argeşene şi muscelene a bătut pasul în retragere şi a fugit constant de jurnalişti, din motive care ne scapă. Poate că arhiepiscopul a suferit o cruntă decepţie în relaţia personală cu unii gazetari şi a preferat să se retragă în cochilia sa. Sau poate că a avut probleme de sănătate, şi chiar a avut, o operaţie la rinichi, din câte cunosc. Apoi, nu trebuie ignorat scandalul deconspirării domniei sale ca informator al Securităţii. A fost de bună seamă un eveniment traumatizant şi care cu siguranţă a lăsat urme adânci. Şi spun asta gândindu-mă că, până să obţină un verdict final în justiţie că nu se face vinovat de poliţie politică (iar asta s-a întâmplat abia în toamna anului trecut), arhiepiscopul Calinic a fost perpelit de jurnalişti mai ceva ca o clătită în tigaie. Un alt motiv al sihăstriei pe care şi-a autoimpus-o arhiepiscopul l-ar putea constitui scrisul. Şi mă refer la cele două volume de memorialistică, din seria anunţată de patru, sub titlul „Toată vremea-şi are vreme”. E o lucrare complexă şi completă ce ar face invidios până şi CNSAS-ul pentru că arhiepiscopul îşi pune viaţa în palmă, exact aşa cum a fost, din copilărie şi până în zilele noastre. E de la sine înţeles că acest exerciţiu livresc a consumat nu doar sinceritate,  ci şi timp, de aici probabil şi izolarea din ultimii ani. Ar mai fi apoi şi luptele intestine din sânul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, cu războaiele de gherilă permanentă între călugări şi preoţi, prin cele două vârfuri de lance, Prea Cuviosul consilier Caliopie Ichim şi vicarul eparhial Nicolae Brânzea. Facultatea de Teologie, pe de o parte, dar şi firmele episcopiei, pe de alta, au fost permanent un focar de subiecte inflamabile care au pus la grea încercare imaginea ÎPS Calinic, ca ierarh şi şef de instituţie. Iar un prim deznodământ al acestui proces accentuat de libanizare a teritoriului arhiepiscopiei s-a consumat în urmă cu o lună şi jumătate, când postul de vicar eparhial deţinut de profesorul Nicolae Brânzea a fost brusc desfiinţat. De unde, până în urmă cu 10-12 ani, Nicolae Brânzea din Fureşti, comuna Dobreşti, era copilul favorit al lui Calinic, dovadă că acesta l-a şi impus în funcţia de secretar de stat la Culte în guvernul CDR al lui Radu Vasile, acum a picat inexplicabil în dizgraţie. Asta în vreme ce călugărul consilier Caliopie Ichim, celălalt copil de suflet al ÎPS Calinic, a urcat constant în ierarhie şi şi-a consolidat poziţia de cancelar, de facto, în trebile arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. Cam acesta ar fi fundalul general care a precedat întâlnirea intempestivă, de joia trecută, a arhiepiscopului cu presa. Colac peste pupăză, cu o seară înainte, fostul vicar Brînzea şi-a înaintat demisia şi din funcţia de şef de catedră din cadrul Facultăţii de Teologie a Universităţii Piteşti. Un alt motiv de întrebări şi suspiciuni la pătrat.

Explicaţiile arhiepiscopului

Reîntâlnirea propriu zisă n-a fost una spectaculoasă în dezvăluiri. Dar a fost tonică precum un joc de şah. Fiecare a cântărit de două ori răspunsurile la întrebările celuilalt. Mare meşter, atunci când e vorba să salveze aparenţele, ÎPS Calinic ne-a plimbat pe tărâmul vorbelor frumos meşteşugite. S-a declarat bucuros că ne revede, şi-a turnat şi niţică cenuşă în cap din cauză că relaţia episcop-presă a fost pusă în gips în ultimii ani şi a promis că, de acum, toate se vor schimba. Ba chiar a promis că vor avea loc întâlniri lunare cu ziariştii, lucru ce pe mine mă cam nelinişteşte fiindcă mi-e teamă să nu se cadă în extrema cealaltă. De la bezna comunicării, să nu ajungem să ne bălăcim în ciorba de burtă a comunicării. Cum nu ne-am dus să facem figuraţie în Sala Manole, l-am întrebat frontal pe ÎPS Calinic următorul lucru: dacă nu i se pare cam stranie coincidenţa că această reîntâlnire se consumă fix a doua zi după ce fostul vicar Brânzea şi-a înaintat demisia din funcţia de şef de catedră de la Facultatea de Teologie „Sfânta Muceniţă Filoteia”. Înalt Prea Sfinţitul a insistat pe varianta unei pure coincidenţe, explicându-ne că întâlnirea cu presa fusese programată cu ceva timp înainte. Destul de abil,  n-a îngropat totuşi sub preş scandalul de la Teologie, intuind că o astfel de abordare simplistă n-ar face decât să incite şi mai mult curiozitatea jurnalistică. A recunoscut neînţelegerile care deveniseră cronice dintre decanul Ion Popescu şi şeful de catedră Nicolae Brânzea. Primul, deşi şef, nu a depăşit niciodată mentalitatea unui popă de ţară, în vreme ce al doilea, beneficiind de alonja unui fost secretar de stat şi vicar episcopal, a vrut întotdeauna mai mult şi mai repede. Inevitabil, s-a ajuns la „ciocnirea civilizaţiilor” şi la demisia lui Brânzea din ajun. Arhiepiscopul a lăsat să-i mai scape că le-a cerut celor doi, în mod repetat, să pună ordine în ştatul de funcţii al catedrei de teologie şi, cum acest lucru nu s-a întâmplat, a trebuit să pice capul cuiva. Ba chiar a ameninţat destul de prăpăstios că se gândeşte să închidă Facultatea de Teologie, dacă lucrurile nu intră pe făgaşul legal. Ceea ce ne-a întărit ideea că scandalul ascunde altceva mult mai grav şi că nu doar un banal ştat de funcţii l-a speriat într-atât de mult pe arhiepiscop încât să-şi sugrume copilul care e Facultatea de Teologie „Sfânta Muceniţă Filoteia” I-am spus ÎPS Calinic că ceea ce s-a întîmplat cu Brânzea pare mai mult a execuţie, dacă avem în vedere că, după ce a fost dat jos din funcţia de vicar, acesta a pierdut acum şi ultima redută de influenţă, adică postul de şef de catedră la Universitatea Piteşti. În replică, arhiepiscopul ne-a explicat că postul de vicar de la Argeş fusese desfiinţat încă din toamna lui 2009, atunci când, la insistenţele patriarhului Daniel, el, Calinic, fusese de acord să-l cedeze la Episcopia Devei şi Hunedoarei. Iar înţelegerea a fost făcută, mai exact, în noiembrie 2009, la Deva, de faţă cu patriarhul, atunci când episcopul Gurie a fost întronizat ca Prea Sfinţit al Devei şi Hunedoarei. La întrebarea şi mai frontală, dacă nu cumva apropierea lui Brânzea de PDL şi defilarea acestuia, braţ la braţ, cu senatorul Mircea Andrei a fost de natură să deranjeze orgoliul şi rânduiala arhiepiscopală, ÎPS Calinic a negat. Dar pe un ton atât de formal, încât nouă ne-a indicat tocmai contrariul. A urmat apoi o invitaţie la masă, în mult hulita şi paracontrolata pensiune Casa Pelerinului. Aici, la un pahar de vin şi la o saramură de păstrăv, arhiepiscopul a depănat amitiri, a făcut glume (inclusiv despre sine) iar la final ne-a dăruit primele două volume din memoriile sale reunite sub titlul „Toată vremea-şi are vreme”. Acestora li s-a adăugat o a treia carte, o capodoperă a culturii române, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, cu o prefaţă a patriarhului Daniel, scoasă în condiţii grafice de excepţie la Editura Eparhiei Argeşului şi Muscelului.

Adevăratul motiv al execuţiei lui Brânzea

Şi acum, ce-am descoperit şi aflat,
dincolo de întâlnirea protocolară cu arhiepiscopul Calinic. Fostul vicar Nicolae Brânzea a devenit victima unui periculos joc politic în care a fost ademenit şi care i-a venit de hac în cele din urmă. S-a lăsat tras de sfori de către senatorul PDL Mircea Andrei, care a ştiut să-i zîmbească mieros şi să-l îmbie cu funcţii şi onoruri virtuale. Scenariul de ademenire a fost unul clasic: senatorul de Dâmboviţa avea nevoie disperată în Argeş de un cap de pod pe tărâmul bisericii, în planul său deja declarat, acela de a cuceri puterea absolută în judeţ, la alegerile din 2012. Brânzea a apărut astfel o oportunitate care nu trebuia ratată: vicar episcopal şi şef de catedră la Teologie, el reprezenta un vector de maximă influenţă pentru planurile noului şef portocaliu. Pasul doi a fost ca senatorul Andrei să se descopere din senin văr primar, după mamă, cu vicarul. Iar asta graţie unor obârşii comune din Dobreşti. Pasul trei a fost ca vicarul să fie ademenit, ca fondator, alături de senatorul Mircea Andrei, într-o fundaţie umanitară – Solidaritatea Creştină – care drenează la greu bani portocalii. Informaţia, scăpată imediat în presă de către acelaşi senator Andrei, a reprezentat un excelent prilej de propagandă portocalie că biserica din Argeş a cotit-o către PDL. Pasul patru a fost şi cel care a umplut paharul arhiepiscopului. Vicarul Brânzea şi senatorul Andrei au pândit un moment în care Calinic să nu fie prezent la Curtea de Argeş, ca să aducă, în vizită la mânăstire, o impresionantă delegaţie de ambasadori.  Imediat, PDL a livrat presei, cu generozitate, fotografii în care senatorul Andrei şi alţi fruntaşi PDL fac o bună propagandă bisericii şi turismului argeşean. În mod logic, arhiepiscopului nu i-a convenit să fie tratat ca glugă de coceni şi nici ca eparhia pe care  o conduce să se costumeze în portocaliu. Prin urmare, la  scurt timp, Nicolae Brânzea a pierdut funcţia de vicar pe care o deţinea strict formal deoarece, din punct de vedere al remuneraţiei, ea fusese deja cedată Episcopiei Devei. Şi a pierdut-o pentru că s-a lăsat folosit, precum o pereche  de şosete, de oportunistul Mircea Andrei. Degeaba a făcut ulterior spume senatorul portocaliu şi l-a ameninţat cu represalii pe arhiepiscop, că n-a ţinut. Din chiar surse apropiate senatorului Andrei am aflat că, imediat după destituirea lui Brânzea, acesta a făcut o criză de nervi şi şi-a permis să-l sune pe Caliopie, apoi pe Calinic, ca să-i ameninţe. Senatorul paraşutat de la Dâmboviţa aproape că l-a somat pe arhiepiscop să-i repună vărul în scaunul de vicar, altfel asupra Arhiepiscopiei se va abate un potop de controale. Calinic n-a cedat, iar peste arhiepiscop au venit, într-adevăr, Garda Financiară, ITM-ul şi multe alte organe de control, într-o acţiune de pedepsire a Eparhiei Argeşului şi Muscelului fără precedent. Vă amintiţi, probabil, amenzile intens mediatizate date de Gardă, care a descoperit că pensiunea Casa Pelerinului vindea cafea fără casă de marcat sau de contravenţia deosebit de violentă, prin cuantumul ei, dată la brutăria arhiepiscopiei. Nimeni n-a negat niciodată, cu atât mai puţin ziarul nostru, că n-ar exista şi nereguli în activitatea firmelor de pe orbita arhiepiscopiei. Numai că organele trimise, la comandă, într-o acţiune stalinistă de pedepsire a arhiepiscopului, au descoperit nereguli similare cu ale oricărui alt agent economic. Nicidecum spălare de bani, evaziune fiscală şi alte infracţiuni grave, aşa cum dăduse PDL drumul, în perioada controalelor, la robinetul cu intoxicări. De altfel, e bine de ştiut că, săptămâna trecută, Garda Financiară a încheiat procesul verbal la arhiepiscopie, după circa două luni de control la foc automat. Amenzile date sunt modice, iar unele au şi fost contestate în instanţă de către arhiepiscopie. Nu se mai suflă o vorbă, în schimb, de spălare de bani sau de evaziune fiscală. Cine s-a făcut de râs în urma unei asemenea acţiuni punitive cusute cu aţă portocalie? Senatorul Mircea Andrei. Şi cine a căzut victimă acestui joc politic fără scrupule? Nicolae Brânzea, care şi-a pierdut postul de vicar pentru că a mers aproape orbeşte pe mâna unui om care s-a folosit de el.
(Gabriel Grigore)