...
  • luni, 23.07.2018
Publicitate
Slider

Cînd capitalismul-rege e în fundul gol (I)

Slider

Slider

pflege
Slider

Slider

Slider

Slider
Autor: Cristian Vasile     Data: 16 decembrie 2010

Prietenul meu Theophyle, un profesor tînăr care îşi expune ideile în mediul virtual, fără vanitate dar cu inteligenţă şi argumentat, a publicat recent pe blogul Contributors.ro (http://www.contributors.ro/) un text de pus în ramă. Este vorba despre o critică a capitalismului speculativ, purtată cu argumentele istoricului şi politologului, mult mai penetrantă decît oricare abordare pe care mi-a fost dat s-o citesc de cînd criza economică îşi face de cap prin lume. În aceste condiţii, îmi fac o datorie de onoare să cedez lui Theophyle acest colţ de pagină, încredinţat că onorabilii cititori ai „Jurnalului” vor aprecia punctele sale de vedere. Cum textul prietenului meu este destul de lung, l-am împărţit în două. Astăzi, va fi vorba despre slăbiciunile darwinismului social, temelia sistemului economic sălbatic „laissez faire”. Săptămîna viitoare vom vedea ce soluţii propune Theophyle pentru revenirea la normalitate, chiar şi în colonia economică numită România. Lectură plăcută!
(Cristian Cocea)

Fără îndoială, criza economică în care ne aflăm nu s-a terminat şi probabil nici nu se va termina prea curînd. Această criză economică, declanşată în septembrie 2008, va împlini probabil un cincinal în 2013. Dacă vom fi inteligenţi (lucru puţin probabil), de abia în 2012 vom putea discuta despre o ieşire din această catastrofă. Nu sunt economist, analiza pe care o voi face în acest articol este una mai mult de ordin istoric şi doctrinar, analizînd acest eveniment ca unul de acest fel.
În  numai cîteva zile din septembrie 2008, capitalismul-rege s-a dovedit gol. Giganticele fonduri a căror provenienţă devenise tot mai enigmatică şi care circulau din mîna în mînă, din bancă în bancă şi din hedge funds în hedge funds, amplificîndu-şi, pe acest traseu, valoarea, s-au revelat a nu fi fost altceva decît gogoşi: valori fictive pentru momit gurmanzii lacomi de profit imediat, care şi-au dat astfel gologanii sunători (intraţi imediat în buzunarele fondurilor de gestiune) în schimbul unor cifre afişate pe ecranul unui computer. Iată de ce, după zece ani de speculaţii fără limite, a fost nevoie de sume colosale din banul public pentru a pune pe linia de plutire sau a naţionaliza bănci şi companii de asigurare, fiindcă sumele rămase în teşchereaua acestora n-ar fi putut acoperi nici măcar o treime din activele avute în depozit (particulare, industriale, comerciale, ale firmelor de asigurare şi de pensii). OCDE, organism serios, care nu poate fi bănuit de intenţii „revoluţionare”, a evaluat recent la cca 11.400 de miliarde de dolari sumele mobilizate din banii contribuabililor pentru salvarea băncilor şi a companiilor de asigurări – asta însemnînd 1.676 de dolari de la fiecare locuitor al acestei planete (…)
Putem susţine cu tărie că, din nefericire, incredibil dar adevărat, nimeni n-a fost pedepsit ori condamnat pentru efectele acestei gestionări catastrofice, ale acestei rupturi de proporţii. Într-un stat de drept adevărat, un inginer, un arhitect, un militar, un cercetător, un lucrător oarecare, dacă ar fi comis asemenea greşeli profesionale, ar fi fost fără doar şi poate acuzat în faţa unui tribunal. Escrocilor planetari nu li s-a întîmplat însă nimic. Ba mai mult: o dată stabilizate băncile private, directorii acestora au reînceput speculaţiile cu bani publici, continuînd să dicteze regula jocului ca şi pînă acum (fiindcă preţul de piaţă al banilor şi cursurile valutare sînt determinate prin schimburile interbancare, stabilite desigur cu concursul băncilor centrale), şi acordînd împrumuturi cu dobînzi mult mai mari (şi riscuri cvasi-nule) decît cele acordate lor de băncile centrale. Astfel, pe traseul dintre creditor si debitor, băncile adună sume frumuşele, care le permit să ramburseze fondurile publice şi, simultan, să fabrice din nou dividendele şi primele-gigant pentru satisfacerea conducătorilor şi brokerilor lor (…)
Pentru a înţelege mentalitatea acestor oameni, pe care îi putem întîlni şi pe meleagurile mioritice, trebuie să ne întorcem puţin în timp. “Supravieţuirea celui mai puternic” sau mai curînd “ceea ce nu te omoară te face mai puternic”, au fost lozinci bazate pe o pseudo interpretare generalistă a darwinismului.
Deşi Darwin era un om înclinat către modestie şi gentileţe, primii adepţi ai teoriei sale nu i-au semănat. În Marea Britanie, Herbert Spencer, prieten al lui Charles Darwin şi cel care a consacrat termenul “supravieţuirea celui puternic”, argumenta vocal împotriva ajutorului de stat pentru săraci. Dacă oamenii “sînt suficient de competenţi pentru a trăi, vor trăi”, scria el; dacă nu, “mor, şi aşa este cel mai bine”. Aşa cum chiar Darwin observa, “cu excepţia omului însuşi, cu greu mai găseşti o specie atât de ignorantă încât să permită celor mai rele exemplare să se înmulţească”.
Aşa a grăit Herbert Spencer, care a adaptat darwinismul la propriile sale teorii, prin care susţinea că cei bogaţi şi puternici erau cei mai bine adaptaţi climatului social şi economic al vremii lor. Selecţia naturală îi permitea să afirme că era natural, normal şi corect ca cei puternici să prospere pe seama celor slabi, fapt ce se întâmplă în viaţa de zi de zi. Spencer susţinea că supravieţuirea celui mai bine adaptat nu era doar naturală, ci şi corectă din punct de vedere moral. Prin urmare, era imoral ca cei mai slabi să fie asistaţi, deoarece aceasta ar fi dus la supravieţuirea şi chiar la reproducerea unora care erau fundamental neadaptaţi. Teoria lui Spenser a rămas în memoria omenirii sub numele de “darwinism social”.
L-au numit pe Spencer conservator, lucru bineînţeles aberant atunci şi mai mult decît atunci, acum. Tradiţia de compasiune socială, adînc înrădăcinată în conservatorism, nu are legătură cu   “darwinismul social” – această aberaţie pe care o promovează oligarhii roşii şi infamii wallstreetului.
Cred cu tărie că reglementarea sistemului financiar este prima măsură necesară pentru însănătoşirea economică. Prabuşirea corporaţiei Lehman Brothers, în 2008, şi criza economică ce a urmat, demonstrează eşecul economiei bazate pe darwinismului social. Cinci sînt neajunsurile economice ale modelului descris de Spencer. Mai întîi, acesta răsplăteşte comportamentele lipsite de scrupule şi încurajează înjunghierea pe la spate, exploatarea nelegitimă a angajaţilor. În al doilea rînd, acest fundamentalist laissez-faire de piaţă pune prea uşor semnul egal între profituri şi bogaţia generată, ignorînd faptul că o companie poate pune gheara pe un profit uriaş fără să contribuie, în mod real, la crearea unor bunuri şi servicii. În al treilea rînd, aceste sisteme descurajează critica cu rol constructiv şi gîndirea creativă a subordonaţilor, penalizîndu-i pentru obiecţiile ce pot ameninţa profitul pe termen scurt. În al patrulea rînd, sistemul darwinismului social transformă fiinţele omeneşti într-o marfă. În al cincilea rînd, promovează rezultatele pe termen scurt, ca repere ale succesului imediat, ce ignoră imaginea economică de ansamblu.
Sper ca ancheta declanşată împotriva instituţiei financiare Goldman Sachs va declanşa un război total împotriva fundamentalismului laissez-faire, care nu are nimic cu piaţa liberă şi cu un capitalism decent.
– Va urma –

Comentarii