...
  • miercuri, 15.08.2018
Publicitate
Slider

Ce spune Valeca la prima apariţie publică, după accident, a deputatului Radu Vasilică

Slider

Slider

pflege
Slider

Slider

Slider

Slider
Autor: Mari Tudor     Data: 23 mai 2018

3 VasilicaPrima apariție a deputatului PSD Radu Vasilică, după accidentul suferit în luna noiembrie 2017, a avut loc joi, 17 mai, cu ocazia Zilei Eroilor sărbătorite în comuna Șuici.  

„A arătat o stare foarte bună pe tot parcursul evenimentului. M-am bucurat și l-am încurajat să înceapă cât mai repede munca. Încă nu și-a început activitatea politică, pentru că mai trebuie să facă niște exerciții de recuperare, dar sper ca într-o săptămână, două să înceapă”, ne-a spus Șerban Valeca, președintele PSD Argeș, care a fost și el prezent la Șuici.
„Starea lui este foarte bună”, ne-a declarat și primarul comunei Șuici, Constantin Iatagan. „Chiar arată foarte bine și e bun de muncă. A mers cu noi, a stat la discuții. Nu a stat numai cinci minute, a stat chiar până la final”, a mai adăugat primarul. La evenimentul organizat de Primăria Șuici în cinstea Zilei Eroilor și a Centenarului, Radu Vasilică a fost însoțit și de consilierul județean al PSD Argeș Marius Nicolaescu, unul dintre cei mai apropiați prieteni. „Radu Vasilică s-a simțit bine la Șuici. E în proces de recuperare”, ne-a confirmat și consilierul județean  Marius Nicolaescu. Vă reaminitm că, la sfârșitul lunii noiembrie anul trecut, deputatul Radu Vasilică a fost implicat într-un accident de motocicletă la Mărăcineni, în urma căruia i-a fost amputat un picior și a suferit mai multe intervenții chirurgicale la o mână. A ieșit din spital abia la mijlocul lunii februarie anul acesta.

Comentarii