Web Analytics

Ce spun milionarii în euro ai Argeşului despre averea lor din Top 300

de | 7.12.2017 11:13 | Economie

11 01A apărut revista Top 300 Capital pe 2017 și, implicit, argeșenii milionari în euro prezenți între coperțile sale. Sunt cinci la număr, după cum urmează, în ordinea averii lor:  Gheorghe Dolofan (locul 42), familia Badea (locul 68), Benone Lazăr (locul 87), Valentin Vișoiu (locul 110) și frații Virgil și Sorin Dumitru (locul 129). Vă prezentăm în continuare ce spun oamenii de afaceri argeșeni despre estimarea acestor averi apărute în Top 300 și cum a fost anul 2017 față de 2016, din punct de vedere al afacerilor.

„Bine ar fi să nu mai fie deloc această estimare pentru că, în România, oamenii de afaceri nu sunt văzuți bine deloc”

Gheorghe Dolofan are o lungă istorie în antreprenoriatul autohton. Primele sale afaceri din România au fost în domeniul restaurantelor, însă a încercat să se descurce şi în comerţul cu alcool, preferând apoi să investească în importul de pompe pentru carburant. Din 1995 este importatorul mărciii franceze Peugeot în România prin compania Trust Motors, firmă care are acum în portofoliu şi brandurile Citroen şi DS, aparţinând grupului PSA. De asemenea, deţine un pachet majoritar de acţiuni şi la compania Eurial Invest – dealer al mărcilor PSA. Dolofan are o avere estimată între 105 și 110 milioane de euro. „Bine ar fi să nu mai fie deloc această estimare pentru că în România oamenii de afaceri nu sunt văzuți bine deloc. Cu toate că dai locuri de muncă și plătești o căruță de bani la stat. Nu știu! Eu nu am citit pentru că nu sunt în țară! În privința anului 2017, pot spune că a fost un an mai bun din punct de vedere al afacerilor. Ceva mai bun!”, ne-a declarat Gheorghe Dolofan.

„Fugiți, domne’, de aici, că nu am eu banii ăștia!”

Benone Lazăr are o avere estimată la 63-65 milioane de euro. Patronul International Lazăr Company gestionează cea mai mare flotă de transport auto din România. „Fugiți, domne’, de aici, că nu am eu banii ăștia! Nu mă interesează! Eu sunt în concediu, în America”, a fost declarația acordată Jurnalului de către Benone Lazăr.

„Această estimare a celor de la Capital este supraevaluată”

Gheorghe Badea are o avere cuprinsă între 80 și 82 de milioane de euro. Patronul Grupului Industrial Componente, pe lângă afaceri în zona componentelor auto şi producţia de energie electrică, este implicat şi în afaceri din zona turismului. În 2015, compania din portofoliul lui Badea care a obţinut cel mai mare profit net a fost Subansamble Auto. „Nu știu nimic de această clasificare a lor, nu știu pe ce criterii au făcut-o pentru că această estimare este supraevaluată. În legătură cu anul 2017, pot spune că a fost unul pozitiv, un an în creștere față de 2016”, ne-a declarat Gheorghe Badea.

„Eu am avut o perioadă mai delicată a vieții mele…”

Valentin Vișoiu are o avere estimată la 50-53 de milioane de euro, este patronul cunoscutei firme de construcții Conarg și acționar la Ramada Pitești. „Eu nu am niciun comentariu față de estimarea lor. Eu acum aflu asta. Nu am citit până acum așa ceva! În privința anului 2017, îmi este greu să răspund. Eu am avut o perioadă mai delicată a vieții mele… Ca și creștere a afacerilor, se pare că 2017 a fost mai bun. S-au așezat lucrurile mai bine, s-au mișcat mai bine, piața a fost în creștere…”, ne-a declarat Valentin Vișoiu.

„Nu m-a sunat nimeni de la Capital, să le spun ceva în acest sens”

Virgil Dumitru are o avere cuprinsă între 43 și 45 de milioane de euro. Acesta deține împreună cu fratele său, Sorin Dumitru, firmele Comesad Group și Comesad Energo, iar hotelul Ramada din Piteşti este deţinut în cote egale cu Valentin Vişoiu. „Nu știu la ora aceasta absolut nimic și nu m-a sunat nimeni de la Capital, ca să le spun ceva în acest sens. Nu am nicio informație, eu sunt prins acum cu niște proiecte importante. Nu m-a sunat nici înainte cineva de la Capital, așa că nu am ce să spun. Referitor la anul 2017 față de 2016, pot spune că în privința firmelor din grupul Comesad nu a fost un an mai bun decât 2016, dar personal am dezvoltat afaceri imobiliare și a fost ok din punctul acesta de vedere”, ne-a declarat Virgil Dumitru.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii