...
  • luni, 23.07.2018
Publicitate
Slider

Cazul locotenentului Dumitru Lazea din Lereşti

Slider

Slider

pflege
Slider

Slider

Slider

Slider
Autor: M.I.     Data: 04 iulie 2018

8 01 1251La 11 septembrie 1940 pe adresa familiei Lazea din comuna Lereşti, judeţul Muscel, sosea această telegramă: ”Fiul dumneavoastră lt. Lazea Dumitru a căzut la datorie în faţa trupelor maghiare în ziua de 4 septembrie 1940 şi a fost înmormântat cu paradă militară la Debreţin-Ungaria”. Împrejurările misterioase ale ”căderii la datorie” a tânărului locotenent muscelean au făcut obiectul unor numeroase investigaţii din partea autorităţilor militare române în perioada ce a urmat morţii sale, fără însă ca acest caz să fie elucidat în totalitate.

A reacționat prompt în momentul în care soldaţi unguri s-au strecurat în comuna Diosig

Dumitru Lazea văzuse lumina zilei pe 30 ianuarie 1911 în casa părinţilor săi, Niculae Z. Lazea (29 ani) şi Elena Niculae Z. Lazea (26 ani) din comuna Lereşti. După şcoala primară, urmase Liceul ”Dinicu Golescu” şi la 1 august 1930 directorul Ion Antonescu îi elibera o dovadă din care rezulta că absolvise cursurile acestei instituţii. Pe baza adeverinţei, proaspătul absolvent Dumitru Lazea făcea, la 6 august 1930, cerere de înscriere la Şcoala Militară de Infanterie ”Principele Carol” din Câmpulung Muscel. Îmbrăţişând cariera militară, locotenentul se afla în zilele Dictatului de la Viena, în calitate de comandant al Plutonului 3/7 Grăniceri Pază Diosig (județul Bihor), la graniţa cu Ungaria. Conform instrucţiunilor recent primite, comandantul şi oamenii săi aveau ordin ca în urma situaţiei create prin Dictatul de la Viena să se retragă în ziua de 4 septembrie 1940, dar numai după ora 20, până atunci trebuind să rămână pe loc. În dimineaţa zilei de 4 septembrie 1940 locotonentul Dumitru Lazea, însoţit de un caporal, a plecat de la reşedinţa Plutonului 3/7 Grăniceri Pază Diosig în comuna Secueni pentru convorbiri telefonice urgente. S-a înapoiat pe la ora 12 şi i s-a adus la cunoştinţă că jandarmi şi soldaţi unguri s-au strecurat în comuna Diosig. Ca urmare, s-a dus imediat la pluton, unde a echipat oamenii şi i-a luat cu sine. S-a abătut pe la primărie, unde a discutat cu notarul şi primarul comunei în scopul de a obţine de la ei informaţii în legătură cu pătrunderea maghiarilor în comună. Aceştia, neputându-i oferi datele necesare, l-au îndrumat a se adresa comandantului Gărzii Naţionale Maghiare, punându-i la dispoziţie un gardian comunal care să-l însoţească la domiciliul acestuia. Ajuns aici, locotenentul l-a făcut pe acesta răspunzător de pătrunderea soldaţilor unguri în comună, atrăgându-i atenţia că, în caz că nu se iau măsuri ca aceştia să se retragă peste frontieră, îl arestează, iar pe soldaţii unguri pe care îi va întâlni în drum îi va împuşca. Dar comandantul Gărzii a spus că nu ştie nimic.

Confruntarea cu armata și civili unguri

În timpul acestei discuţii s-au auzit focuri de armă. Locotenentul a ieşit în şosea şi i-a întrebat pe ai săi dacă au auzit şi ei focurile trase. Aceştia i-au răspuns afirmativ şi i-au precizat că focurile au fost auzite din direcţia cimitirului unguresc, situat la marginea de vest a comunei, spre frontieră. Dumitru Lazea, împreună cu cei zece grăniceri, înarmaţi cu patru puşti mitralieră, s-au îndreptat spre locul cu pricina. Aici a observat că pe şosea veneau trei-patru soldaţi unguri pe bicicletă. Aceştia, zărindu-i pe grănicerii români, au sărit jos şi s-au adăpostit în şanţurile din dreapta şi din stânga drumului. Atunci locotenentul a dat ordin grănicerilor să ocupe poziţii de tragere. Întrucât ungurii au început să tragă, a ordonat şi el deschiderea focului. Deoarece în acest interval de timp au continuat să sosească şi alţi soldaţi unguri ca să întărească poziţiile celor dintâi, ca şi datorită faptului că mai mulţi civili au început să tragă de prin case şi din curţile lor asupra grănicerilor români, simţindu-se mult inferior şi observând că are cinci morţi şi un rănit, cât şi două puşti-mitralieră scoase din funcţiune, Dumitru Lazea a ordonat retragerea prin salturi succesive.
După acest ordin, a încercat să se adăpostească într-o curte care nu era alta decât cea a comandantului Gărzii Maghiare. A ieşit pentru un moment, repetând ordinul de retragere, şi a intrat din nou acolo. Imediat după aceasta, civili unguri şi soldaţi s-au năpustit într-acolo. De aici n-a mai fost văzut de nimeni. De asemenea, nimeni n-a putut afla pe moment ce s-a întâmplat cu ofiţerul român odată intrat în curtea cu pricina, căci supravieţuitorii atacului s-au întâlnit la pluton şi au continuat retragerea.

Ar fi putut supravieţui Dumitru Lazea?

În urma celor petrecute, pe data de 15 septembrie 1940 locotenent-colonelul Pompiliu Pârvulescu, comandantul Grupului 7 Grăniceri Pază Alba-Iulia, solicita comisiei mixte româno-maghiare de la Turda clarificarea situaţiei locotenentului Dumitru Lazea, despre care era informat că a fost rănit şi, neputând fi evacuat de către grănicerii români, ar fi fost transportat la spitalul din Debreţin, unde a sucombat. De asemenea, se mai cerea deshumarea şi predarea cadavrului pentru a fi reînhumat în România. Din procesul-verbal încheiat în ziua de 30 septembrie 1940 de partea română şi maghiară la Lököshaza rezultă că, în urma deschiderii sicriului de lemn, prin geamul coşciugului metalic a fost identificat locotenentul de grăniceri Lazea, căruia i se făcuse şi autopsia. La cererea română de autopsie comisia maghiară, ca urmare a intervenţiei medicului de circumscripţie, a declarat că nu permite deschiderea coşciugului metalic decât dacă va fi transportat pe linia de frontieră.
A doua zi, 1 octombrie, părţile au semnat un act medico-legal din care rezulta cauza morţii: hemoragia cauzată de ruperea arterei renale stângi provocată printr-un glonte de armă de foc. În aceeaşi zi fostului locotenent Dumitru Lazea i s-au dat toate onorurile de către un detaşament român de infanterie, iar pe 3 octombrie primea aceleaşi onoruri la Câmpulung Muscel. Din informaţiile obţinute în toamna lui 1940 de fratele defunctului, sergent T.R. Gheorghe Lazea, de la un funcţionar refugiat din Diosig în Timişoara, rezultă că, după ce ofiţerul român a fost împuşcat (nu însă mortal), medicul de circumscripţie din Diosig a venit să-l panseze. Pentru că în ziua incidentului autorităţile comunale se aflau la postul lor, maghiarii ar fi avut posibilitatea să-l predea pe locotenent, oricare ar fi fost starea lui. Aceasta nu s-a întâmplat însă, de unde şi inevitabila întrebare: ar fi putut supravieţui Dumitru Lazea?

Sursa: „Câmpulung Muscel- Scrinul cu amintiri” de Adrian Săvoiu

 

Comentarii