...
  • sâmbătă, 21.07.2018
Publicitate
Slider

Baraj cu scântei! Nicolae Stan, primar Coloneşti: „Unii jucători de la noi au luat de la Bascov câte 1.500 de euro ca să joace prost”

Slider

Slider

pflege
Slider

Slider

Slider

Slider
Autor: Marius Ionel     Data: 28 iunie 2018

13 nicolae stan 1250Pasiunea naște orgolii chiar și la un nivel fotbalistic mult inferior competițiilor importante! Așa se face că la barajul pentru Liga a III-a dintre Unirea Bascov și Vedița Colonești au apărut informații că unii jucători de la Olt nu și-au jucat corect șansele, iar acest aspect este sesizat de nimeni altul decât de primarul Nicolae Stan de la Colonești. De reținut că Bascovul a câștigat în tur, la Mioveni, cu 2-1, iar acum, la Colonești, echipa argeșeană s-a impus cu 1-0. Lăsând la o parte faptul că în teren a jucat și Iulian Tameș pentru Bascov, antrenorul Adi Dulcea neavând licență Pro, faptul că la un stadion de o simplă comună au fost peste 2.000 de spectatori (comuna Colonești având puțin peste 3.000 de locuitori), lăsând la o parte faptul că meciul a beneficiat de un arbitru de Liga I, faptul că de la Asociația Județeană de Fotbal Argeș nu a binevoit să onoreze cu prezența absolut nimeni, iar primarul de la Bascov a fost suporter, antrenor și în același timp ”vocea numărul 1” de la tribuna oficială, meciul a fost destul de slab, meci care a lăsat de dorit.

13 01 1250Cel mai important aspect însă este acela că primarul de la Colonești a lansat acuzații fără precedent, în exclusivitate pentru Jurnal de Argeș, și anume acelea că unii jucători de la propria echipă au primit bani de la oficiali de la Bascov tocmai pentru a juca mai puțin bine. Suma vehiculată este 1.500 de euro. Iată în continuare ce spun primarii de la Colonești şi Bascov despre acest baraj plin de scântei și cu suspiciuni de ”dare și luare de mită”.

„Asta a fost… M-au trădat şi nu am ce să fac…”

Nicolae Stan, primar Colonești: ”Eu am făcut tot ce era posibil. Ați văzut și dvs. echipa pe teren… Ciprian Tănase nu a jucat nimic, Gică Aria față de meciul de la Mioveni a fost catastrofă, iar Ovidiu Stan știu precis că a jucat pentru ei. Nu mai vorbesc de Robert Stan… Puteți să vorbiți cu Delcea, numărul 5, care a fost contactat de cei de la Bascov ca să îi dea 1.500 de euro. Pe lângă el au mai fost și alții care au luat bani ca să joace prost, ca noi să nu promovăm. Vă spun realitatea! Noi ne pregăteam pentru Liga a III-a, aveam resurse financiare, aveam tot ce ne trebuie… Acum mă gândesc să aduc aici o echipă de Liga a III-a pe care să o găzduim… Asta a fost… M-au trădat și nu am ce să fac… Unii jucători de la noi au luat de la Bascov câte 1.500  de euro ca să joace prost”.

„Îi fac plângere penală primarului de la Coloneşti”

13 02 1250Gheorghe Stancu, primar Bascov: „Dacă a zis așa ceva dl. primar de la Colonești, eu vă spun că 100%  mă duc și îi fac plângere la Parchet. Să zică cu nume și prenume cine a dat banii ăștia. Eu nu le-am dat nici jucătorilor mei o bere după meci. I-am felicitat și le-am spus că o să primească prima de obiectiv, care este modică. Primarul de la Colonești a spus și după meciul de la Mioveni că arbitrul a ținut cu noi etc. Nu se fac astfel de acuzații… la supărare. Am câștigat în teren și ați vazut și dumneavoastră. Am trăit meciul cu niște emoții extraordinare, chiar și la 1-0, chiar și până în ultimul minut, pentru că în fotbal se întâmplă fel de fel de minuni. Jucătorii au fost determinați în teren, au arătat ca o echipă, au dorit și au obținut această victorie, mai ales pentru că era vorba de promovare. Consiliul Local și Primăria Bascov sunt obligate acum să sprijine financiar această echipă și eu mă bucur că acum există acte normative în acest sens. Vom juca în Liga a III-a și avem și un teren în construcție. Suntem în licitație și cred că lucrurile vor merge pe un făgaș normal”.

 

Discuții