...
  • joi, 19.07.2018
Publicitate
Slider

Abuzuri la Banca Transilvania Piteşti

Slider

Slider

pflege
Slider

Slider

Slider

Slider
Autor: Iustina Harco - Burcea     Data: 08 martie 2018

19 01# Un cetățean reclamă că banca l-a „taxat” pentru servicii necerute și nefăcute

Acuzații de hoție la o bancă cu pretenții din Argeș. Lichidatorul judiciar Sergiu Dură reclamă faptul că, timp de câteva luni, din contul firmei deschis la Banca Transilvania i-au fost extrase sume de bani pentru un produs pe care îl refuzase explicit, prin cererea de deschidere a contului. În consecință, banca nu a prestat serviciul că nu putea să facă asta. Cu toate astea, instituția bancară i-a perceput lunar, fără nicio justificare, un comision de 20 de lei aferent abonamentului la produsul bancar BT 24. Când a observat, de supărare a cerut închiderea contului. Ba, mai mult, Sergiu Dură afirmă că banca nici măcar nu i-ar fi închis contul, întrucât funcționara de la ghișeu l-ar fi informat că îi va returna o parte din comisioanele percepute ilegal în același cont pe care îl închisese cu doar câteva minute în urmă. Subliniem că dl Sergiu Dură ne-a spus răspicat că nu este supărat pentru suma de bani pierdută, ci este supărat pentru nerespectarea unui principiu, corectitudinea.

Sergiu Dură: „Asta e de competența DIICOT!”

În decembrie anul trecut, când a deschis contul la Banca Transilvania, lichidatorul judiciar Sergiu Dură a depus o cerere în care solicita în mod expres că nu dorește abonamentul BT 24, având un tarif de 20 de lei/ lună. Cu toate acestea, banca a perceput lunar comisionul de 20 de lei aferent abonamentului BT24 (un serviciu online prin care clienții pot face operațiuni bancare prin Internet). Sergiu Dură a descoperit totul săptămâna trecută, când a verificat toate operațiunile efectuate și, constatând ilegalitatea, a cerut închiderea contului.
„Pe 18 decembrie, când am deschis contul, prin cerere scrisă, am optat să nu folosesc acest servciu. Eu nu aveam acest abonament BT 24, și cu toate acestea, ei au luat bani din cont fără știrea clientului, fără acordul titularului de cont, fără absolut nimic. Asta e de competența DIICOT, pentru că o bancă de calibrul Banca Transilvania are milioane de clienți activi, firme și persoane fizice. Gândiți-vă unde s-ar ajunge dacă fiecărui client i-ar lua câte 20 de lei lunar din cont! Și fără să existe un contract! Ei nu aveau un contract încheiat cu mine pe acest abonament, BT 24. Nu e vorba de o clauză abuzivă, să zici că sunt nemulțumit că e prea scump serviciul. Asta e hoție! Acest serviciu nu exista pe contul meu. Nu l-am vrut, nu am optat pentru el, nu aveam un contract care să conțină acest serviciu și cu toate astea ei îmi luau banii din cont fără să existe ceva legal. Pur și simplu mi se furau banii din cont”, povestește Sergiu Dură.

„Conform cererii pe care am făcut-o, contul trebuie să fie închis, dar ei spun că nu l-au închis”

„BT 24 e o chestie online, care e foarte scumpă. În afară de comisionul de 20 de lei, mai luau și alte comisioane pentru folosirea serviciului. Eu nu l-am vrut. Era un cont al unei firme aflate în insolvență și nu îmi trebuia produsul ăsta. Am semnat în decembrie 2017 că nu îl vreau, ca după aceea să constat că în decembrie, ianuarie și februarie mi-au luat bani pentru acest serviciu. Angajata de la ghișeu a verificat în calculator și mi-a dat dreptate: nu aveam activat abonamentul BT24. Am solicitat să mi se restituie banii și să îmi dea și dobândă, pentru că banca mi-a luat banii și a folosit acești bani trei luni. Voiau să nu-mi mai dea toți banii. Ca să-mi dea banii înapoi îmi mai opreau 5 lei pentru comision de eliberare de numerar. Hoție mai mare ca la Banca Transilvania eu n-am mai pomenit!”, e de părere lichidatorul judiciar.
Legat de închiderea contului deținut la Banca Transilvania, Sergiu Dură susține: „Nu mi-au dat nimic la mână, doar mi-au spus că l-au închis. Iar după zece minute angajata de la ghișeu îmi spunea că îmi returnează banii pe comisioane în același cont. Conform cererii pe care am făcut-o, contul trebuie să fie închis, dar ei spun că nu l-au închis. În momentul de față, eu nu știu dacă acest cont este închis sau nu. Își dau cu stângul în dreptul, au un comportament total neprofesionist. Fac totul numai pentru a peria conturile clienților de comisioane ilegale, neprevăzute în contracte, nesolicitate de clienți și după închiderea contului ei spun că n-au închis contul. Nu mi s-a întâmplat chestia asta la nicio bancă! I-am spus doamnei de la ghișeu: «Dacă eu am făcut o cerere scrisă să îmi închideți contul, cum să mai funcționeze acel cont, din moment ce eu am făcut cererea, eu am semnat-o, mi s-a dat număr de înregistrare? Banca închide contul când vrea clientul sau când vrea banca?»”.

„Ca să clarific toată situația a trebuit să stau în bancă aproximativ trei ore să fac cereri scrise”

Lichidatorul judiciar ne-a vorbit și despre modul în care a fost tratat la sucursala Băncii Transilvania de la Centrul de Afaceri, unde a fost nevoit să aștepte trei ore pentru a i se rezolva problema comisioanelor percepute ilegal pentru BT24.
„Când m-am prezentat la bancă am fost tratat într-un mod jignitor. Chiar unul dintre oamenii care erau la ghișeu și care s-a recomendat a fi director, vorbea cu mine așa, peste ghișeu, fără să se prezinte, fără să aibă o discuție civilizată. Mă lua la rost tot pe mine, ca și cum eu aș fi fost vinovat de chestia asta. Am închis toate conturile pe care le aveam la Banca Transilvania. Mai mult decât atât, ca să clarific toată situația asta a trebuit să stau în bancă aproximativ trei ore, să fac cereri scrise. Maniera de abordare e foarte neprofesionistă și cu mare greutate și-au spus numele angajații de la Banca Transilvania. Directorii băncii sau cine se ocupă de Banca Transilvania nu verifică ce se întâmplă sau chestia e făcută cu bună știință? Eu am vrut să vorbesc cu directorul și mi s-a spus că dacă vreau să vorbesc cu directorul sucursalei trebuie să fac cerere, să mă programez, că directorul nu are timp să se ocupe de așa ceva”, ne-a mai povestit Sergiu Dură.

Ce spun reprezentanţii sucursalei BT Piteşti. Paznicul ne-a spus că nu putem vorbi cu conducerea fără programare, iar directoarea Alina Ichim ne-a trimis la plimbare

Am încercat să obținem un punct de vedere și din partea instituției bancare incriminate că ar percepe comisioane pentru servicii nesolicitate de clienți. Așa că am mers la sucursala Băncii Transilvania de la Centrul de Afaceri, acolo unde s-a petrecut întâmplarea pe care lichidatorul Sergiu Dură ne-a relatat-o. La sediul băncii ne-a întâmpinat agentul de pază, care ne-a informat din start că nu putem discuta cu directorul băncii pentru că nu avem programare. Și pentru că am insistat, am fost pasați de la un angajat la altul, până am ajuns la directorul Sucursalei Pitești, Alina Ichim. Aceasta era pe picior de plecare și, după ce a aflat că dorim un punct de vedere pe tema comisioanelor percepute nejustificat pentru abonamentul BT24, ne-a declarat: „Dacă vreți un punct de vedere, ne faceți o adresă scrisă și vă răspundem. Nu putem să comentăm aceste aspecte până nu investigăm. Nu știu despre ce e vorba, nu știm cine e domnul. Dacă nu știm, ce să comentăm?”. Cum se va rezolva oare acest incident, stimați cititori?

1
Discuții

Ristea Lucia

Felicitari pentru articol. Referitor la inselatorii eu am o alta nemultumire. Cez Vanzare mi-a schimat contoarele vechi cu contoare consumatoare de curent electric, adica el singur contorul de lumina e un consumator de curent electric. Salariatul care mi l-a montat a spus ca asa este, functioneaza pe baza unei baterii care se incarca la curentul electric, consumand cativa kilowati in plus. Unde sa scriu sa solicit sa nu se mai fabrice contoare consumatoare de curent elctric si CEZ sa nu le mai puna asfel de contoare clientilor ?